Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara in data de 29.06.2017;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea modificarii Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda, elaborat din initiativa d-lui Primar al Municipiului Turda dl. Cristian Octavian Matei;
Având în vedere nota de fundamentare nr. 12965/20.06.2017a societatii API Turda SRL, raportul de specialitate al SAPL şi avizul comisiei de specialitate nr.2-pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare a Consiliului Local;
Tinand seama de prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare, HG 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local si ale legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice;
În baza art. 36 alin. 3, lit. c, art. 45 si art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2011, legea administratiei publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si al Regulementului de Organizare si Functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aproba modificarea articolului 1 alin (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“(3) Serviciul public de administrare a domeniului public și privat al Municipiul Turda s-a delegat S.C. Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda S.R.L. pentru următoarele activități de utilitate publică:
– amenajarea, întreținerea mobilierului urban din parcuri și grădini publice, a locurilor de agrement și a terenurilor de joacă pentru copii;
– amenajarea, organizarea și exploatarea parcărilor constând în:
a. activitatea de administrare a parcărilor de reședinta cu plată și abonament;
b. administrarea parcărilor cu plată cu tarif orar;
c. administrarea terenurilor cu destinție parcare autovehicule, garaje, copertine, etc.;
d. realizarea de prestări servicii în legătură cu acestea;
– amenajarea, organizarea și exploatarea locurilor publice de afișaj și reclame, a panourilor publicitare, a mobilierului urban și ambiental;
– organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale;
– amenajarea, întreținerea și exploatarea strandurilor și a lacurilor, a bazelor de odihna si tratament;
– înființarea, organizarea și exploatarea activităților de ecarisaj, a grădinilor botanice și a WC-urilor publice.”
Art. 2. Se aproba modificarea articolului 2 din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“Activitatea de administrare a domeniului public și privat la nivelul minicipiului Turda se organizează și se desfășoară în baza prevederilor O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare, HG955/15.06.2004 privind aprobarea regulementarile cadru de aplicare a OG 71/2002 si L 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice .”
Art. 3. Se aproba modificarea articolului 14 din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“Art. 14. Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzii contraventionale se va realiza in conditiile legii.”
Art. 4. Se aproba modificarea articolului 21 alin(2) din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“(2) În parcările de reşedinţă, care sunt situate la mai puţin de 30 m de frontul imobilelor utilizate de locatari, se va atribui câte un loc de parcare pentru fiecare apartament. Dacă numărul cererilor depăşeşte suprafaţa disponibilă, se vor organiza licitaţii la care tariful de bază este reprezentat de preţul de pornire. Autorităţile administraţiei publice vor identifica împreună cu asociaţiile de proprietari spaţiile aflate la mai puţin de 30 m de frontul imobilelor, care pot fi amenajate ca parcări de reşedinţă.”
Art. 5. Se aproba modificarea articolului 21 alin(4) din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“(4) Prin dispoziţiile prezentului regulament, se alocă un loc de parcare pentru o unitate locativă; in situatia in care exista locuri de parcare excedentare dupa alocarea unuim loc de parcare fiecarei unitati locative, acestea vor fi distribuite cu aplicarea criteriilor prevazute la alin.2.”
Art. 6. Se aproba modificarea articolului 35 din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“Art 35.Parcarea autovehiculelor in parcarile de utilitate publica, drepturile, obligatiile si raspunderile care revin persoanelor fizice si juridice care detin in proprietate autovehicule cu privire la oprire /stationare/parcare in parcarile publice si in alte locuri apartinand domeniului public , precum si atributiile SC Administrarea Patrimoniului Public Imobiliar Turda SRL privind parcarea, ridicarea si blocarea autovehicolelor in municipiul Turda vor fi reglementate printr-un regulament distinct.”
Art. 7. Se aproba modificarea articolului 43 alin(2) din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“(2)Contractele de locatiune, incheiate cu respectarea dispozitiilor art.1798 NCC , constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele si in modalitatile stabilite in contract”
Art. 8. Se aproba modificarea sectiunii nr. 9 din regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Turda care va avea urmatorul cuprins:
“Sectiunea 9 Amenajarea si intretinerea locurilor de agrement , strandurilor , lacurilor si baltilor
SC Administarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL urmăreste realizarea conform reglementărilor legale în vigoare a activităţilor de exploatare a ştrandurilor, pentru asigurarea:
a) bunei funcţionări a ştrandurilor prin dotarea şi completarea plajelor cu nisip, curăţarea şi afânarea lor zilnică;
b) dotării incintelor cu bănci de grădină şi coşuri de gunoi;
c) cabinelor de duşuri şi grupurilor sanitare;
d) dotării cu bazine speciale pentru adulţi şi pentru copii;
e) verificării adâncimii apei din bazine pentru a se elimina pericolul de înec;
f) numărului necesar de bărci de salvare prevăzute cu colaci de salvare;
g) pregătirii pentru iarnă a ştrandurilor;
h) curăţării zilnice a bazinelor de înot de plutitori şi schimbării apei de cel puţin două ori pe săptămână în cazul alimentării de la reţeaua de apă potabilă.
(4) Pentru asigurarea activităţii de exploatare a lacurilor se urmăreşte:
a) umplerea lacurilor din sursele de apă disponibile;
b) primenirea apei din lacuri în scopul evitării fenomenului de înflorire a vegetaţiei subacvatice;
c) paza şi securitatea barajelor şi desecărilor prin agenţi hidrotehnici special angajaţi;
d) înlăturarea plutitorilor şi întreţinerea în stare de funcţionalitate a grătarelor din faţa stăvilarelor;
e) buna funcţionalitate a stăvilarelor;
f) verificarea periodică a lacurilor cu descărcare tip sifon;
g) menţinerea, pe timpul iernii, a nivelului apei sub cel al pereurilor sau al construcţiilor hidrotehnice, pentru evitarea deteriorării acestora datorită fenomenului de îngheţ;
h) întreţinerea luciului apei, curăţarea acesteia de plutitori, îndepărtarea vegetaţiei subacvatice;
i) existenţa posturilor de prim ajutor;
j) posibilitatea de a participa la acţiuni de salvare a persoanelor aflate în pericol de înec;
k) exploatarea şi întreţinerea patinoarelor formate pe lacurile din dotare;
l) îndeplinirea formalităţilor legale privind navigarea ambarcaţiunilor, îmbarcarea personalului navigant şi folosirea acestuia doar conform calificării pe care o posedă;
m) dotarea ambarcaţiunilor conform normelor specifice în vigoare;
n) existenţa ambarcaţiunilor pentru realizarea activităţii de agrement nautic;
o) expertizarea navelor la termenele prevăzute de lege;
p) repararea ambarcaţiunilor din dotare;
q) paza patrimoniului din dotare.
(5) Autorităţile administraţiei publice vor amenaja ştranduri pe malurile râurilor, lacurilor sau ale mării, asigurându-se respectarea următoarelor condiţii:
a) în amonte de ştrand să nu existe deversări de ape uzate care să influenţeze calitatea apei din zona ştrandului;
b) la locul îmbăierii apa ştrandului va fi ferită de riscul poluării prin instituirea zonelor de protecţie sanitară;
c) pentru adâncimi până la 1,20 m panta de adâncime va fi uniformă, respectând proporţia 1:10, iar pentru adâncimi mai mari, proporţia 1:3;
d) în zonele de scăldat trebuie să se asigure minimum 2,5 mp luciu de apă/persoană pentru o adâncime a apei de 1,20 m şi cel puţin 6,25 mp luciu de apă pentru o adâncime a apei mai mare de 1,20 m.
(6) Supravegherea, inspecţia sanitară şi controlul calităţii apei din zonele naturale utilizate pentru îmbăiere se fac de autorităţile responsabile, potrivit prevederilor legale.”
Art. 9. Incepand cu data adoptarii prezentei hotarari , orice prevedere contrara isi inceteaza aplicabilitatea.
Art. 10. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Serviciului Administratie Publica Locala, Directiei Tehnice si Directiei Economice în vederea ducerii la îndeplinire,precum si societatii Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Sălăgean Aron Adrian
CONTRASEMNEAZA,
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI :
pentru 12
împotrivă 4
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanti la vot este 16.
