Hotărârea nr. 2 privind validarea mandatului de consilier local al domnului PINTILIE ANDREI
Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în sedinţa extraordinară din data de 15.01.2020;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind validarea mandatului de consilier local al domnului Pintilie Andrei, elaborat din initiaţiva primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere HCL nr. 288/20.12.2019 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului Riter Marius şi declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în Consiliul Local al municipiului Turda, adresa nr. 1646/09.01.2020 emisă de conducerea judeţeană Cluj a Partidului Naţional Liberal, prin care se confirmă faptul că supleantul face parte din partid, precum şi declaraţia domnului Pintilie Andrei înregistrată sub nr. 7/10.01.2020, prin care declară că este de acord să ocupe funcţia de consilier local al municipiului Turda, din partea PNL;
Ţinând cont de raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică Locală, precum şi de avizul comisiei de specialitate nr. 2 pentru administrație publică locală, servicii publice, regii, piețe, comerț, agricultură, asocieri, relații cu publicul, juridic, ordine publică și apărare, a Consiliului Local al Municipiului Turda;
În temeiul prevederilor art. 100, alin. 33 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, ale art. 129 alin (1), art. 139 alin. (1) , art. 597 alin. (2) lit. e, art. 602, din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se validează mandatul de consilier, în cadrul Consiliului Local al municipiului Turda, al domnului Pintilie Andrei.
Art. 2. La data la care prezenta hotărâre produce efecte, se modifică corespunzator prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 122/04.07.2016 privind constituirea şi nominalizarea pe domenii de activitate a comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Turda, precum şi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 161/28.07.2016 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Turda în Consiliile de Administraţie din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Turda, în ceea ce priveşte înlocuirea domnului Riter Marius cu domnul consilier Pintilie Andrei.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj precum şi domnului Pintilie Andrei și se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Anca Doru Paul Ioan
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 17
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 17.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 17.