Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în sedinţă ordinară în data de 28.09.2015;
Luand in dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini în vederea delegării Serviciului public de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din municipiul Turda, proiect elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Tudor Ștefănie,
Tinand cont de prevederile OG nr. 71/2002 privind organizarea şi functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003; de prevederile H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.71/2002; de prevederile OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localitatilor urbane şi rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, de prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice; de prevederile Ordinului 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor ,
În considerarea raportului de specialitate al Administratorului Public si a avizului comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru administratie publica locala, servicii publice, regii, piete, comert, agricultura, asocieri, relatii cu publicul,
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 2, lit. d , ale art. 45 alin. 2, lit. b, art. 49, art. 63 alin. 1 lit. c şi alin. 4, lit. c, precum şi ale art. 115 alin. 1, lit. b, alin. 3, alin. 5 şi alin. 6, din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se aprobă Caietului de sarcini în vederea delegării Serviciului public de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare din municipiul Turda, prevăzut în Anexa 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Comunicarea si indeplinirea prezentei se incredinteaza Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Directiei Economice, Directiei Tehnice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Bugnar Vasile Florin
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI: pentru 18
împotriva –
abţineri 2
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numarul consilierilor participanţi la vot este 20.
