Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 222 privind aprobarea Notei de fundamentare pentru depunerea proiectului „Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public la nivelul Municipiului Turda”

Hotărârea nr. 222 privind aprobarea Notei de fundamentare pentru depunerea proiectului
„Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public la nivelul Municipiului Turda”

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară cu convocare de îndată din data de 13.10.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Turda, Cristian-Octavian Matei, cu privire la aprobarea Notei de fundamentare pentru depunerea proiectului „Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public la nivelul Municipiului Turda”.
Având în vedere referatul de aprobare a d-lui primar Cristian-Octavian Matei și raportul de specialitate al Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale, înregistrat cu nr. 29783/12.10.2022;
Ţinând cont de avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget-finanțe, prognoze economice, investiţii și nr. 2 – pentru administrație publică locală, servicii publice, regii, piețe, comerț, agricultură, asocieri, relații cu publicul, juridic, ordine publică și apărare, ale Consiliului Local al municipiului Turda;
Având în vedere prevederile art. 129, alin. 2, lit. b, lit. e, alin. 4, lit. d, lit. g, art. 139, alin. 1, art. 196, alin. 1, lit. a din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului local al municipiului Turda,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă Nota de fundamentare a proiectului de investiție „Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public la nivelul Municipiului Turda” conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea depunerii proiectului pentru finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10-Fondul Local.
Art. 2. Se aprobă descrierea sumară a investiției pentru proiectul „Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public la nivelul Municipiului Turda”, conform Anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă depunerea proiectului „Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public la nivelul Municipiului Turda”, proiect având valoarea maximă eligibilă de 2.461.350,00 lei fără TVA, la care se adaugă cota de TVA aferentă.
Art. 4. Municipiul Turda, în calitate de solicitant, se angajează să finanţeze toate cheltuielile neeligibile legate de implementarea proiectului.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Direcției Economice, Direcției Strategie și Dezvoltare Locală și Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sârbu Paul Marius

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela

VOTURI: pentru 19
împotrivă –
abțineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 19.

Vezi hotărârea completă

X