Hotărârea nr. 245 privind aprobarea PUZ/RLU – Zonă rezidențială cu introducere terenuri și parcelare teren în teritoriul intravilan din tarlaua 89 accesibile din str. Ion Luca Caragiale, Municipiul Turda
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în ședința ordinară din data de 22.12.2020;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ/RLU – Zonă rezidențială cu introducere terenuri și parcelare teren în teritoriul intravilan din tarlaua 89 accesibile din str. Ion Luca Caragiale, Municipiul Turda, elaborat din inițiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism, Autorizații de Construire și Cadastru nr. 19640/263/U din 14.12.2020.;
Ținând seama de avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 3 pentru ecologie, protecția mediului, urbanism și amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat, investiţii;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor republicată cu completări și modificări ulterioare și în baza Legii nr.350/2001privind amenajarea teritoriului și urbanismul cu completări și modificări ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129 alin.1 și alin.2. lit.c) și alin.6 lit.c), al art.139 alin.1, alin 3 lit. e) și art. 196 alin. 1 lit a) din O.U.G.R. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă PUZ/RLU – Zonă rezidențială cu introducere terenuri și parcelare teren în teritoriul intravilan din tarlaua 89 accesibile din str. Ion Luca Caragiale, Municipiul Turda în baza Avizului Arhitectului Şef pe lângă Comisia Tehnică de Urbanism nr. 11/16.11.2020. și în baza Raportului asupra informării și consultării publicului nr. 1964/263/M/14.12.2020, anexate ca părți componente prezentei, cu următorii indici urbanistici: regim de înălțime Hmax = 3 niveluri supraterane, Hmax cornișă/streașină=8,0m, P.O.T. max = 35%, C.U.T. max = 0,6, spații verzi min. 20%/cap locuitor pe parcelă, restul terenului se va ocupa de trotuare, acces auto, parcaje, platforme după caz, respectiv se vor aproba și numerele administrativ poștale atribuite loturilor 1-10 de la nr. 75 la nr. 93 și cu condișiile următoare:
– executarea infrastructurii pe cheltuiala beneficiarilor înainte de autorizarea-realizarea caselor de locuit și predarea în timp a lotului 11 și a trotuarelor în domeniul public.
– în cazul unor operațiuni imobiliare de subîmpărțire a parcelelor și apoi alipire în noi parcele, care nu respectă suprafețele minime de parcelare cu dimensiunile parcelelor și numărul de parcele aprobate în prezenta, pentru orice mișcare imobiliară de dezmembrare sau alipire se va face o actualizare a prezentului PUZ/RLU.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Arhitectului Șef și Serviciului Urbanism, Autorizații de Construire și Cadastru în vederea ducerii la îndeplinire, și se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI:
pentru 12
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 12.
