Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară în data de 27.11.2014;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Consiliului Local al Municipilui Turda în Adunarea Generală a Asociaţilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco – Metropolitan Cluj, în vederea exercitării drepturilor de acţionar, elaborat din iniţiativa consilierilor locali: Crişan Rozalia, Panait Nicolae, Florea Daniela, Iurean Victoria şi Roş Nicolae, membrii ai Comisiei nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Turda.
Având în vedere convocatorul preşedintelui Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco – Metropolitan Cluj, nr. 757 din 19.11.2014;
În temeiul prevederilor:
art. 36 alin. 2, lit. a şi alin. 3 lit. c din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
OG nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârii Consiliului Local Turda nr. 62/07.05.2009 aprobarea participarii Municipiului Turda la infiinţarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara ECO- METROPOLITAN Cluj;
În temeiul drepturilor conferite prin art. 115 alin (1) lit.c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se acordă mandat special domnului Felezeu Cristian George, reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Turda în Adunarea Generală a Asociaţilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco – Metropolitan Cluj, desemnat prin art. 1 al HCL nr. 131/27.09.2012, să voteze în cadrul Adunării Generale Asociaţilor ce va avea loc în data de 09.12.2014, ora 1300, punctele prevăzute pe ordinea de zi conform convocatorului cu nr. 757 din data de 19.11.2014, anexă la prezenta hotărâre, şi anume:
1. Înlocuirea reprezentantului Județului Cluj în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj;
2. Constatarea încetării calității de președinte a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj a domnului Horea Dorin Uioreanu;
3. Alegerea președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj;
4. Aprobarea situațiilor financiare ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj pentru exercițiul financiar încheiat și acordarea descărcării de gestiune a membrilor Consiliului Director pentru anul 2013;
5. Diverse:
– prezentarea stadiului implementării proiectului “Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în Județul Cluj”,
– prezentarea programelor de colaborare cu SC Eco-Rom Ambalaje SA și Asociația Română pentru Reciclare RoRec.
Art. 3. Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează reprezentantului Consiliului Local în A.G.A. la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco – Metropolitan Cluj, desemnat la art. 1 al HCL nr. 131/27.09.2012, precum şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco – Metropolitan Cluj.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică reprezentantului Consiliului Local Turda în A.G.A. la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco – Metropolitan Cluj, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco – Metropolitan Cluj, precum şi Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Bichiș Sorin Viorel
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Letiţia Mic
VOTURI: pentru 17
împotriva –
abţineri 1
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numarul consilierilor prezenţi este 18.
