Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 257 privind aprobarea P.U.Z. şi R.L.U. aferent – Construire casă familială – introducere teren în intravilan prin scoaterea din circuitul agricol teritoriu extravilan tarlaua 71 în municipiul Turda

 

Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară la data de 27.10.2016;

Luând în dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism aferent – Construire casă familială – introducere teren în intravilan prin scoaterea din circuitul agricol teritoriu extravilan tarlaua 71 în municipiul Turda, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;

În baza Avizului de Oportunitate emis de Primăria Turda nr. 4 din 20.10.2014.;

Având în vedere Raportul S.U.A.T.C. nr. 14106/228/U conex. 259/U din 13.09.2016.;

Ţinând seama de avizul Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată cu completări şi modificări ulterioare şi în baza Legii nr. 350/2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu completări şi modificări ulterioare;

În temeiul art. 36 alin.1, alin.4. lit.d)-e), alin.5. lit.c) şi al art.45 alin.1., alin.2.lit.e) şi alin.6. din Legea nr.215/2001 republicată în 2007 privind Administraţia publică Locală şi a Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism aferent – Construire casă familială – introducere teren în intravilan prin scoaterea din circuitul agricol teritoriu extravilan tarlaua 71 în municipiul Turda, în baza Avizului de Oportunitate nr. 4/20.10.2014, Avizului Arhitectului Şef/C.T.A.T.U. nr. 21/13.09.2016 şi Raportului asupra informării şi consultării publicului nr. 2108/16/2014 conex. 46/M/19.02.2015, conex. 259/13.09.2016 cu indici teritoriali: P.O.T. max.= 35 %; CUT max.= 0,7; regim de înălţime max. 3 niveluri: D+P+1(M) sau P+1+M sau P+2, spaţii verzi (grădini sau amenajări plantate) min 50%, interdicţie de construire pentru fâşia de 9 m lăţime ca prelungire a str. Caisului şi următoarea condiţie de avizare:

Proprietarii imobilelor au obligativitatea dotării zonei cu utilităţi tehnico-edilitare (apă, canal, gaz, energie electrică, telefonie), precum şi a infrastructurii (străzi de acces, trotuare aferente, spaţii verzi) prin eforturi proprii.

Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinirea prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Viceprimarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Arhitectului Şef şi tuturor direcţiilor şi serviciilor din cadrul Primăriei Municipiului Turda.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Anca Doru Paul Ioan

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL municipiului TURDA,

Jr. Paula Letitia Mic

VOTURI:

pentru 20

împotrivă –

abţineri –

Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.

Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.