Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 259 privind predarea către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Baza sportiva din municipiul Turda, judetul Cluj”

 

Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară la data de 27.10.2016;

Luând în dezbatere proiectul de hotarare privind predarea către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Baza sportiva din municipiul Turda, judetul Cluj”, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;

In temeiul art. 45 alin. ( 1 ) din Legea administratiei publice locale nr. 215 / 2001, republicata, cu modificarile si completarile;

Avand in vedere:

  • Expunerea de motive a domnului Cristian Octavian Matei, Primarul Municipiului Turda;
  • Raportul de specialitate al arhitectului sef din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
  • Avizul Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local al municipiului Turda.

In conformitate cu:

  • Ordonanta Guvernului nr. 16/19.08.2014 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 25/2001 privind infiintarea Companiei Nationale de lnvestitii “C.N.I.” S.A;
  • Prevederile Legii nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare

In temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) si ale art. 115, alin. (1) lit.b) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aproba predarea catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Nationala de Investitii “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a terenului situat in municipiul Turda, judetul Cluj, str. Stadionului f.n., aflat in proprietatea Municipiului Turda, in suprafata de 84.571 mp, identificat potrivit Cartii funciare C.F. 51818 cu nr.cad. 3842 ( 12.000 mp ); C.F. nr. 51814 cu nr. cad. 51814 ( 40.271 mp ); C.F. 51817 cu nr. cad. 51817 ( 32.300 mp ), liber de orice sarcini, in vederea si pe perioada realizarii de catre „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investitii „Baza sportiva din municipiul Turda, judetul Cluj”.

Art. 2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementarilor in vigoare;

Art. 3. Se aproba asigurarea finantarii de catre Consiliul Local al municipiului Turda, judetul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilitati (electrica, apa, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.).

Art. 4. Consiliul Local al municipiului Turda, se obliga sa asigure, in conditiile legii, suprafetele de teren necesare pentru depozitarea si organizarea santierului ;

Art. 5. Consiliul Local al Municipiului Turda se obliga ca, dupa predarea amplasamentului si a obiectivului realizat, sa mentina destinatia acestuia si sa il intretina pe o perioada de minim 15 ani.

Art. 6. Secretarul municipiului Turda va asigura aducerea la cunostinta publica a prevederilor prezentei hotarari si comunicarea acesteia Primarului municipiului Turda, serviciilor de specialitate in vederea aducerii la indeplinire si Institutiei Prefectului Judetului Cluj.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Anca Doru Paul Ioan

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL municipiului TURDA,

Jr. Paula Letitia Mic

VOTURI:

pentru 21

împotrivă –

abţineri –

Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.

Numărul consilierilor participanţi la vot este 21.