Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

HOTĂRÂREA NR. 275 din data de 22.12.2022 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al societății Salina Turda S.A, pentru exercițiul financiar 2022

HOTĂRÂREA NR. 275 din data de 22.12.2022 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al societății Salina Turda S.A, pentru exercițiul financiar 2022

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 22.12.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Salina Turda S.A, pentru exerciţiul financiar 2022, proiect elaborat la iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian-Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică Locală nr. 35094/05.12.2022, precum şi avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr.l – pentru buget, finanţe, prognoze economice şi nr. 2- pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare ale Consiliului Local al municipiului Turda, solicitarea nr. 2706/25.11.2022 înregistrată la Consiliul Local al municipiului Turda sub nr. 587/25.11.2022, hotărârea nr. 49/24.11.2022 a Consiliului de Administraţie al societăţii Salina Turda S.A., precum şi Nota de Fundamentare în vederea aprobării rectificării bugetului de venituri si cheltuieli al societăţii Salina Turda S.A. pentru exerciţiul financiar 2022;
Ţinând cont de prevederile OUG 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile, ale Actului Constitutiv al Societăţii Salina Turda SA;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. d, alin. 7, lit. n, art. 139, alin. 3, lit. h şi ale art. 196, alin. 1, lit. a, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Turda,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Salina Turda S.A. pentru exerciţiul financiar 2022, conform anexelor nr. 1, 2 şi 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. (1) Reprezentantul Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Salina Turda SA, doamna Pîrlea Daniela, va avea mandatul expres de a aproba prin hotărâre AGA rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a societăţii Salina Turda SA pentru exerciţiul financiar 2022.
(2) Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Salina Turda SA va avea loc în regim de urgenţă de la comunicarea hotărârii consiliului local către mandatar.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Serviciului Administraţie Publică Locală, Direcţiei Economice, reprezentantului Municipiului Turda în AGA la societatea Salina Turda SA şi societăţii Salina Turda S.A în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ,
Sălăgean Aron Adrian

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL GENERAL
al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela

Vezi hotărârea completă

 

 

VOTURI: pentru 17
împotrivă –
abţineri 2
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 19.

X