Hotărârea nr. 62 privind repartizarea unei locuințe de necesitate

Hotărârea nr. 62 privind repartizarea unei locuințe de necesitate

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în ședința ordinară din data de 25.04.2019.
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind repartizarea unei locuințe de necesitate, proiect elaborat din inițiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Văzând raportul de specialitate al Serviciului Administrare Fond Locativ și avizul favorabil a Comisiei de Specialitate nr. 4 a Consiliului Local, pentru muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, culte, minorităţi.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996 – a locuinței, modificată și republicată, a Legii nr. 241 / 2001 și a H.G.R. nr. 1275 / 2000 privind Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114 / 1996 ;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (5) lit.a, alin.(6) lit.a pct.17 şi art. 45 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată, privind Administraţia Publică Locală precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Turda:

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art. 1. Se declară locuință disponibilă, situată în Municipiul Turda, strada Calea Victoriei nr. 7B, bloc L140, ap. 3, drept locuință de necesitate.
Art. 2. Se aprobă repartizarea unității locative compuse dintr-o cameră (în suprafaţă de 10,78 mp) și grup sanitar (în suprafaţă de 3,60 mp), situată în Municipiul Turda, str. Calea Victoriei nr. 7B, bloc L140, ap. 3, familiei __________, caz social.
Art. 3. Închirierea locuinței se va face de către Serviciul Evidență Patrimoniu și GIS, pe durată determinată.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Tehnice, Serviciului Administrare Fond Locativ şi Serviciului Evidență Patrimoniu şi GIS în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Anca Doru Paul Ioan

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic

VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18.

 

Vezi hotărârea completă

X