Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa ordinară din data de 28.02.2017;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei cu privire la deplasarea unei delegaţii a municipiului Turda la Angouleme – Franţa, în perioada 24 – 28 mai 2016;
Având în vedere invitaţia oraşului înfrăţit Angouleme de a participa la manifestările organizate în cadrul Programului regional Festivalul Europei, în perioada 24 – 28 mai 2017 şi raportul de specialitate al Serviciului finanţări exeterne şi relaţii internaţionale nr. 3949/21.02.2017;
Având în vedere prevederile HGR 518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare şi HGR 436/2002, privind deplasarea în străinătate a personalului român;
Ţinând cont de avizul Comisiilor de specialitate nr. 1 pentru buget, prognoze economice şi investiţii şi nr. 5 pentru învaţământ, cultură, sănătate, tineret, sport şi turism, ale Consiliului Local al municipiului Turda;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, litera e, alin. 7, litera c, art. 45 alin. 1, 2 şi 6 din legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată şi al Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă deplasarea la Angouleme – Franţa, în perioada 24 – 28 mai 2017, în vederea participării la manifestările organizate în cadrul Programului regional Festivalul Europei, a unei delegaţii a Municipiului Turda formată din reprezentanți a două școli turdene:
1. Școala Gimnazială Teodor Murășanu:
– DAN Rebeca Letiția – elevă;
– IELCIU Mara – elevă;
– prof. OARGĂ Maria Andreea – profesor însoțitor;
– prof. VESA Camelia Maria – profesor însoțitor.
2. Școala Gimnazială Ioan Opriș:
– IFTIME Mihai Tudor – elev;
Art. 2. Cheltuielile privind deplasarea se suportă conform prevederilor legale și condițiilor stipulate în invitație.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și serviciilor de specialitate în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Anca Doru Paul Ioan
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI :
pentru 19
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanti la vot este 19.
