Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 79 privind modificarea și completarea Anexei de la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 119/16.07.2021

Hotărârea nr. 79 privind modificarea și completarea Anexei de la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 119/16.07.2021

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în ședința ordinară din data de 21.04.2022;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la modificarea și completarea Anexei de la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 119/16.07.2021, proiect elaborat din inițiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Ținând cont de prevederile:
• Hotărârii nr. 119/16.07.2021 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 61 din 22.04.2021 referitoare la aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile interne în valoare de până la 35.000.000 lei, în vederea asigurării prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor care beneficiază de finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană și/ sau alte obiective de investiții publice de interes local;
• Hotărârii nr. 61/22.04.2021 privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile interne în valoare de până la 35.000.000 lei, în vederea asigurării prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor care beneficiază de finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană și/ sau alte obiective de investiții publice de interes local, modificată și completată cu HCL nr. 119/16.07.2021;
În conformitate cu prevederile art. 20, alin. 1, lit. f și lit. g, art. 61, alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenta și funcționarea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit prevederilor art. 29, alin. (1) lit. (f) din Legea achizițiilor publice nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând seama de prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
Ținând seama de prevederile art. 1166 și următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau convenții,
Luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către Primarul municipiului Turda, în calitate de inițiator și
b) raportul de specialitate al Direcției Strategie și Dezvoltare Locală înregistrat sub nr. 11786/20.04.2022 și avizul favorabil al comisiei de specialitate nr. 1 – pentru buget-finanțe, prognoze economice, investiții a Consiliului Local al Municipiului Turda;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2, lit. b și alin. 4 lit. d, art. 139 alin. 1 lit. b, art. 196, alin. 1 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al municipiului Turda;
Constatând necesitatea de a optimiza serviciul datoriei publice locale și de a asigura resursele financiare necesare pentru realizarea investițiilor publice de interes local,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se modifică și completează Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 119/16.07.2021 conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 119/16.07.2021 sunt și rămân în vigoare.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al Municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Turda, precum și Direcției Economice și Direcției Strategie și Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Municipiului Turda, în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștință publică prin afisare la sediul Consiliului Local al municipiului Turda, precum și prin postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sârbu Paul Marius

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela

VOTURI: pentru 16
împotrivă 1
abțineri 2
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 19.

Vezi hotărârea completă