Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 98 privind aprobarea modalităţii de gestiune a Serviciului public de ecarisaj şi de gestionare a animalelor fără stăpân din municipiul Turda

 

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţă ordinară în data de 30.04.2014;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modalitatii de gestiune a Serviciului public de ecarisaj si de gestionare a animaleleor fără stăpân din municipiul Turda, proiect elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Tudor Stefanie;

Tinand cont de prevederile OUG nr. 155/2001 privind aprobarea Programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată prin Legea nr. 227/2002; Legea nr. 205/2004 privind protectia animalelor; OG nr. 71/2002 privind organizarea şi functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr.3/2003; H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.71/2002;OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localitatilor urbane şi rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2002, Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice;

În considerarea raportului de specialitate al Administratorului Public si a avizului favorabil al Comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru buget-finante, prognoze economice, investitii si al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare;

In temeiul prevederilor art. 36 alin. 2, lit. d , ale art. 45 alin. 2, lit. b, art. 49, art. 63 alin. 1 lit. c şi alin. 4, lit. c, precum şi ale art. 115 alin. 1, lit. b, alin. 3, alin. 5 şi alin. 6, din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă ca modalitate de gestiune a Serviciului public de ecarisaj şi de gestionare a animalelor fără stăpân din municipiul Turda, gestiunea delegată.

Art. 2. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice şi Direcţiei Tehnice.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Arion Dorina

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA

VOTURI: pentru 21
împotriva –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numarul consilierilor prezenţi este 21.

X