Hotărârea nr. 206 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Consiliului Local Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Tetarom S.A., în vederea exercitării drepturilor de acţionar în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor
Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Consiliului Local Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Tetarom S.A., în vederea exercitării drepturilor de acţionar în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian;
Având în vedere convocatorul nr. 2416/10.09.2019 al Consiliului de Administraţie al societăţii TETAROM S.A, înregistrat la Consiliul Local al Municipiului Turda sub nr. 592/13.09.2019;
Ţinând cont de raportul de specialitate nr. 19612/16.09.2019 al Serviciului Administraţie Publică Locală, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 2 pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare, a Consiliului local al Municipiului Turda;
În temeiul prevederilor:
• OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
• art. 129 alin. 2, lit. a şi alin. 129, alin. 3, lit. d din Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
• art. 111 din Legea privind societăţile comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Hotărârii Consiliului Local Turda nr. 10/31.01.2012 privind aprobarea actului constitutiv actualizat al societăţii TETAROM SA;
• Hotărârii Consiliului Local Turda nr. 145/18.07.2016 privind desemnarea reprezentantului Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor la SC Tetarom SA.
• Art. 2 al Hotărârii Consiliului Local Turda nr. 303/29.11.2016 privind validarea mandatului de consilier local al doamnei Sămărtinean Iuliana-Maria.
În temeiul drepturilor conferite prin art. 131, art. 139 alin. 1, şi art. 196, alin. 1, lit. a, din Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se acordă mandat special doamnei Sămărtinean Iuliana-Maria, reprezentant al Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea TETAROM S.A, să voteze în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor ce va avea loc la sediul societăţii din Municipiul Cluj-Napoca, str. Tăietura Turcului, nr. 47, judeţul Cluj, la data de 15.10.2019, ora 11.00, punctele prevăzute pe ordinea de zi conform convocatorului cu nr. 2416 din data de 10.09.2019, anexă la prezenta hotărâre.
Art. 2. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri pentru propunerea şi desemnarea domnului Morar Marian în calitatea de administrator provizoriu în Consiliul de Administraţie al societăţii TETAROM SA, începând cu data semnării contractului de mandat şi până la finalizarea procedurii de selecţie, dar nu mai mult de 4 luni.
Art. 3. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri pentru propunerea şi aprobarea remuneraţiei administratorului provizoriu ca fiind formată dintr-o indemnizaţie lunară fixă în sumă netă de 1.500 lei. Componenta variabilă aferentă perioadei contractului de mandat se va acorda conform anexei la contractul de mandat.
Art. 4. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri pentru propunerea, aprobarea şi semnarea contractului de mandat care se încheie cu administratorul provizoriu, conform contractului de mandat-cadru cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Se acordă mandat special persoanei împuternicite la art. 1 al prezentei hotărâri pentru a lua act de prezentarea Raportului Consiliului de administraţie, pe semestrul I al anului 2019.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și reprezentantului Consiliului Local Turda în A.G.A. la societatea Tetarom S.A. societății Tetarom S.A., în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Csep Leylla
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18.
